Ești aici Acasă Instalații J.t.s instal construct s.r.l
TOP 100 OF ROMANIA: 2024
8.9Nota finală
9.8Indicele de satisfacție
4.9 - googleMaps
4.9 - googleMaps
4.8 - facebook
6.8Indice de popularitate
90 evaluări - googleMaps
90 evaluări - googleMaps
41 evaluări - facebook
J.T.S Instal Construct S.R.L
021 555 1775
Strada Găvenii 37
117450 Pitești
Luni
08–16
Marţi
08–16
Miercuri
08–16
Joi
08–16
Vineri
08–16

Interviu cu laureatul

Data interviului: 11.03.2025

                                J.T.S INSTAL CONSTRUCT S.R.L.

Irina Pintilie: Bună ziua, domnule Stoica! În primul rând, vă felicit pentru faptul că ați fost desemnat printre cele mai bune companii din România în cadrul TOP100 OF ROMANIA, la categoria construcții, subcategoria instalații. Cum ați primit această veste?

Stoica Sorin: Bună ziua! Sigur că este o nominalizare binevenită, mai ales că vine direct din partea clienților noștri, ceea ce înseamnă că ei apreciază calitatea serviciilor pe care le oferim. Până la urmă, părerea clienților este cea mai importantă, iar faptul că ne-au adus în acest clasament ne motivează și mai mult să ne menținem standardele ridicate.

Cum a început povestea J.T.S INSTAL CONSTRUCT S.R.L.?

Irina Pintilie: Haideți să vorbim puțin despre începuturile companiei dumneavoastră. Când și cum ați decis să intrați în acest domeniu?

Stoica Sorin: Oficial, compania noastră a fost înființată în 2020, dar eu sunt activ în acest domeniu din 2008. Am lucrat ani de zile în străinătate și am căpătat experiență, iar când am considerat că e momentul potrivit, am decis să deschid propria firmă în România.

Irina Pintilie: Și de ce ați ales exact acest domeniu?

Stoica Sorin: Pentru că asta am făcut dintotdeauna, asta știu cel mai bine. În prezent, ne ocupăm în special de montajul sistemelor fotovoltaice, un sector care a crescut mult în ultima perioadă și care va continua să se dezvolte.

Ce apreciază clienții cel mai mult la J.T.S INSTAL CONSTRUCT S.R.L.?

Irina Pintilie: Din punctul dumneavoastră de vedere, ce credeți că apreciază cel mai mult clienții la serviciile pe care le oferiți?

Stoica Sorin: Cred că două lucruri sunt esențiale: comunicarea și calitatea. Încercăm să fim mereu disponibili pentru clienți, nu doar până terminăm montajul, ci și după. Suportul post-instalare este foarte important – omul trebuie să știe că poate conta pe tine dacă are întrebări sau probleme.

Al doilea aspect este calitatea montajului. Deși multe materiale provin din China, noi alegem mereu produse de calitate superioară. Nu facem compromisuri, chiar dacă acest lucru implică un efort financiar suplimentar.

Provocările din industrie și menținerea calității

Irina Pintilie: Știm că menținerea unui standard înalt de calitate necesită un efort constant. Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați?

Stoica Sorin: În primul rând, creșterea continuă a prețurilor. Materialele devin din ce în ce mai scumpe, dar nu putem majora tarifele la nesfârșit, pentru că există multă concurență pe piață. Apoi, mai sunt și problemele legate de angajați – trebuie să ai grijă de echipă, să le oferi condiții bune, dar în același timp să menții compania profitabilă. Nu este deloc ușor.

Irina Pintilie: Și din perspectiva relației cu clienții, cum reușiți să gestionați provocările zilnice?

Stoica Sorin: Aici e nevoie de multă răbdare și nervi de oțel. Fiecare zi poate aduce o provocare nouă, iar clienții sunt diferiți. Uneori trebuie să iei o pauză, să te calmezi și apoi să revii cu răbdare, pentru că dacă te enervezi, nu rezolvi nimic.

Planuri de viitor pentru J.T.S INSTAL CONSTRUCT S.R.L.

Irina Pintilie: Care sunt obiectivele dumneavoastră pe termen lung? Unde v-ar plăcea să ajungeți cu afacerea?

Stoica Sorin: Ca orice antreprenor, îmi doresc să cresc, să dezvolt compania și să ajung cât mai sus. Problema este că depindem și de deciziile celor care ne conduc. Dacă taxele și impozitele continuă să crească, devine din ce în ce mai dificil să te menții pe piață. Uneori mă gândesc serios să îmi vând firma și să mă stabilesc definitiv în străinătate, unde sistemul este mai bine organizat și antreprenorii sunt sprijiniți mai mult.

Un mesaj pentru clienți și recunoașterea prin TOP100 OF ROMANIA

Irina Pintilie: Vă bucurați de această nominalizare în TOP100 OF ROMANIA?

Stoica Sorin: Sigur că da! Este întotdeauna plăcut să știi că munca ta este apreciată. Faptul că am fost recunoscuți pentru calitatea serviciilor noastre confirmă că suntem pe drumul cel bun.

Irina Pintilie: Și dacă ar fi să transmiteți un mesaj clienților actuali și viitorilor clienți, care ar fi acesta?

Stoica Sorin: Să aibă încredere în noi, așa cum au avut până acum. Noi nu am investit niciodată în reclame agresive, am mers doar pe recomandări, din vorbă în vorbă. Cred că acesta este cel mai bun mod de a-ți construi o reputație solidă.

În loc de încheiere…

Irina Pintilie: Domnule Stoica, vă mulțumesc pentru timpul acordat! Timpul este cea mai valoroasă resursă în orice domeniu, iar faptul că l-ați dedicat acestui interviu înseamnă mult pentru noi. Vă felicit încă o dată pentru această realizare și vă dorim mult succes în continuare!

Stoica Sorin: Mulțumesc și eu!

Sunteți proprietarul acestei firme?

Află ce ți-am pregătit.
Clic aici
"Felicitări câștigătorului!"
Compania prezentată este câștigătoarea competiției TOP 100 of Romania din categoria Instalații . Aparține primelor 100 de companii din industrie de la noi din țară.
Vezi și alte firme din această industrie
Componentele evaluării

Indicele de satisfacție

Indicele de opinie este calculat ca o medie ponderată a evaluărilor din toate portalurile de pe internet. De exemplu, dacă o firmă are un scor de 4/5 pe portalul A pe baza a 10 evaluări. Pe de altă parte, pe portalul B, a fost acordată o evaluare de 5 din 5 pe baza a 90 de evaluări. Acesta este indicatorul de opinie pe care îl calculăm:
(4 / 5.10.5 / 5.90) ​​/ 100 = 9.8 / 10

Indice de popularitate

Indicele de popularitate este numărul de recenzii pentru o anumită companie în raport cu numărul maxim de recenzii deținute de firma cu cele mai multe recenzii din acea industrie. Astfel, compania cu cele mai multe opinii obține 10 puncte pentru factorul de popularitate. Compania cu jumătate din această sumă primește 5 puncte.
Compania dvs. este în listă?
Primiți materialele dvs. de marketing
Contactează-ne
Bright Side Solutions sp. z o. o. sp. k.
ul. Ruska 22
50-079 Wrocław
Poland

contact@top100ofromania.eu

Conectați-vă

pentru a accesa subpagina laureatului